Comunitate, hai la muncă!

Comunitate, hai la muncă!

Dragă comunitate,

Această scrisoare a apărut după ce am aflat o știre recentă: “un șofer de autobuz a murit în urma unui atac al unor pasageri, pe lângă aceștia, alți doi pasageri au fost acuzați că nu au ajutat o persoană aflată în pericol”. Avem nevoie de reguli, legislație și pedepse ca să ajutăm?

Ocupăm fiecare un rol în grupurile din care facem parte. Care este rolul tău? Vă propun următoarea poveste…

E liniște în clasă, ultimul sunet care s-a auzit a fost clopoțelul. Urmează ora de geografie, nu ne place de doamna profesoară care intră în clasă mereu nervoasă, mereu supărată. Astăzi este o zi ca oricare alta, în care încercăm să fim cât mai cuminți. Marian ajunge după profesoară, urmează să își petreacă toată ora la ușă pentru că a întârziat cinci minute, dar înainte își primește mustrarea: “Ești un nesimțit care nu a învățat respectul pentru carte și cadre didactice. Ajungi după mine cu pantofii rupți și plin de noroi. Nesimțire!”. Doamna profesoară nu știe sau nu vrea să știe că Marian locuiește într-un sat apropiat și vine patru kilometri pe jos la școală.

Predăm tema: un referat despre Africa. Anca îl are scris de mână, tremură când îl lasă pe catedră. “Vino! Ce e asta? V-am zis să fie scris la calculator, stau să vă descifrez vouă scrisul?! Ia-l înapoi, eu nu corectez așa ceva!”. Foile zboară prin clasă, Anca le adună plângând. Ea nu are calculator, dar cu siguranță are un referat bun, scrie la el de o săptămână și a luat patru cărți de la bibliotecă pentru a studia.

Ce facem noi? Câțiva colegi râd la fiecare intervenție a profesoarei, aceiași care în pauză o să îl folosească pe Marian ca Marionetă- Anca va interveni și va fi “toci-toci”. Cei mai mulți ne plecăm capul și așteptăm să treacă ora, vom afla la întâlnirea de zece ani că pe colegii vizați mai mult decât abuzul îi doare tăcerea noastră. Dar ce să facem?! Eram doar copii.

Să revenim la muncă, dragă comunitate. La prezentul în care suntem adulți și nu o să putem să ne ascundem în spatele rolului de copil. La momentul în care rolul profesoarei este luat de un șef care urlă la angajați și când colegii îl judecă pe George pentru că se îmbracă prea bătrânesc pentru clădirea corporatistă în care își desfășoară activitatea. Ce faci acum?

Vezi abuzul și bullying-ul din școli, dar ce este la locul tău de muncă vezi? Și dacă vezi, ce alegi să faci? Cum este ca atunci când un proiect iese bine să consideri că meritul îți aparține, dar dacă ceva nu este conform planului mereu e vina celorlalți? Ce rol ai atunci când șeful tău înjosește un coleg de față cu ceilalți? Cum te simți când prezinți o idee în cadrul unei ședințe și nu este nimeni de acord cu tine, deși în pauză toți spuneau că ai dreptate?

Ne-am mutat din curtea școlii în open space-ul unei companii și am adăugat zece-douăzeci de ani în cartea de identitate. Dar cine ești tu? Cine te susține pe tine? Tu, suportul cui ești? Care este rolul tău în grup? Ce faci diferit?

Fii bun cu tine și cu ceilalți! Comunitate, hai la muncă! Pas cu pas… hai că poți!

Add Your Comment